Parcul este imbalsamat intr-o mladioasa baie de
frunze a caror mandra glasuire anunta sosirea unei muze, care reprezinta un
catharsis in viata unui om. Pamantul este puternic parfumat de un miros al
infinitului, de o parte si de alta a cararii se contureaza siluetele unor
copaci,care denota o stare de anxietate si care asteapta cu nerabdare intalniri
selenare .Pe alocuri se zareste cate o floricica albastra, o Caliope, unicul
sambure al tariei omenesti in fata piedicilor puse de destin.
Zi de
toamna, ultimul sarut al Soarelui, ultimul descantec al naturii, iar norii, imbibati
cu cenusa, explodeaza in scantei ce se pierd
in nemarginitul unui nou inceput .
Aleea
"Sonnencheein" este limita dintre jungla urbana si taramul dorintelor destainuite cu vraja, care
aspira spre ideal, dar este si unicul martor al unei bucurii crescande, ce se
naste si renaste in unanimitatea unui suflet curat, un boboc de trandafir, care,
odata cu rasaritul soarelui, va deveni un simbol al decaderii umane .
Emmniyet, un
tanar de aceeasi varsta cu cerul si mai mic decat un gand este cea mai mare
bogatie a parintilor, in care sunt inglobate sperantele celorlalti. Emmniyet, un
veritabil germanofil, este dominat de o puternica dorinta de a deveni
"nemuritor" printre muritori, studiaza cu o atentie deosebita gerontologia si drept
uramare, a fost admis cu succes la facultatea de Medina in cadrul unei
univesitati de elita din Germania, fiind chiar primul pe lista.
La sosirea
acestei perioade de tranzitie, tanara fiinta este pasiva si hotarata sa nu se
predea niciunui viciu, dar ispita apare mereu sub forma unei sageti care
conduce spre o clipa de placere, iar apoi, spre inceputul unei epoci
mizerabile.
Odata cu
aparitia minunii selenare, Emmnyet, primeste o inviatatie de la prieteni
sai spre extaz, iesirea nocturna intr-un
club il vor ajuta sa uite de greutati, esecuri si scoala. Odata ajuns in
malaxoarul care consuma existenta umana, in interiorul fiintei lui Emmniyet, se
rasfrang dorinte contradictorii: pe de o parte este stapanit, pe de o parte
doreste sa ramana un punct de ac pe harta intelepciunii si a sperantelor, iar
pe de alta parte este stapanit de odorinta spere a gusta din elixirul placerii
si al clipei de neuitat.
Dupa cum se stie,
ispita este mai mare decat propria limita, astfel, Emmniyet, in urma unui fum
din iarba pierzanie, devine un inger al demonului, iar lumea perfecta proaspat
construita se sparge in mii de cioburi, care ii vor provoca o hemoragie a
constiintei, iar, pentru a se alina, tanarul devine dependent de aceste
medicamente pacatoase ale naturii, lucu constientizat de insusi Emmniyet:
"Eu sunt Emmniyet, copilui cerului, zamislit din coasta infinitului si hranit cu speranta si intelepciune, sunt ucis in mod continuu, de
roadele efemere ale naturii, oferite pe gratis de toti cei care" imi vor
binele", iar eu, inconstienta farama a umanitatii, le-am dat voie sa mi-l
ia pe tot ... sunt gol, atat in interior, cat si in exterior, nu am mai ramas
cu nimic ...De fapt..inca, am acest trup, care dupa fiecare rasarit si apus, devine
din ce in ce mai transparent, si maine, intrat in sevrajul cu numaul N, va
deveni invizibil!
Totusi, cred cu adevarat ca in cele din urma, voi primi in
ajutor de la divinitate o scara care ma va propovadui spre pocainta. Am
abandonat calea cea luminata, chiar cand am ajuns la apogeu, doar pentru a
atinge culmile placerii. Mi-am descosit ca printr-o aruncatura de minge, paradisul
inchegat cu truda si optimism necontenit. Aceasta placere nevinovata, numita
"agonie de moment", mi-a ucis cu sange rece viitorul
binecuvantat si m-a intors intr-un
prezent murdar. Eu sunt jucaria sortii, care ma plimba pe o mie si una de carari, pana cand imi
arunca si trupul si sufletul intr-o prapastie cu destinatia direct spre
infern".
